EMAG

EMAG

16.01.2014

Ipoteză dramatică. Schumi ar putea să rămână în comă indusă pentru restul vieții

Ipoteză dramatică. **Schumi** ar putea să rămână în comă indusă pentru restul vieții
Îl lipsa veștilor oficiale furnizate de medicii care îl tratează pe Michael Schumacher, doctorii din Germania au cerut rezultatele analizelor fostului pilot, pentru a-și putea informa publicul din țara natală asupra stării acestuia. 
Cei mai buni neurochirurgi nemți și-au exprimat părerea după analiza situației, iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. Michael Schumacher ar putea să nu își mai revină niciodată. 
"Aceste probleme din zona creierului sunt printre cele mai grave prin care poate trece corpul uman. Se pot face puține previziuni, dar starea lui nu este una bună. Din păcate, el a suferit mai multe complicații din momentul accidentului și până în prezent, iar creierul său este serios afectat. Menținerea în comă indusă ar putea să fie prelungită pentru tot restul vieții", a spus Andreas Zieger, neurochirugul-șef al Universității Clinice din Oldenburg. 
Michael Schumacher este în comă indusă de 18 zile, din cauza accidentului suferit la ski în 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu