EMAG

EMAG

04.10.2014

VIDEO Decapitarea lui Alan Henning 3.10.2014




Centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE a anunţat vineri că gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat execuţia prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic Alan Henning ca represalii la atacurile aeriene britanice contra SI în Irak. Foreign Office a anunţat că verifică autenticitatea înregistrării video cu decapitarea lui Henning.
O înregistrare video intitulată "un nou mesaj către America şi aliaţii săi", realizată potrivit aceluiaşi scenariu ca la decapitările cărora le-au devenit victime doi americani şi un britanic, prezintă presupusa execuţie prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic Alan Henning.
Alan Henning, în vârstă de 47 de ani, îmbrăcat în aceeaşi ţinută de culoare portocalie ca a victimelor precedente, spune o scurtă frază, după care călăul său acuză Parlamentul britanic că este responsabil de moartea sa.
"Uciderea brutală a lui Alan Henning de către Stat Islamic arată cât de barbari şi respingători sunt teroriştii", a declarat premierul britanic David Cameron, adăugând că gândurile sale merg către soţia şi copiii lucrătorului umanitar.
O înregistrare video intitulată "un nou mesaj către America şi aliaţii săi", realizată potrivit aceluiaşi scenariu ca la decapitările cărora le-au devenit victime doi americani şi un britanic, prezintă presupusa execuţie prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic Alan Henning. Alan Henning, în vârstă de 47 de ani, îmbrăcat în aceeaşi ţinută de culoare portocalie ca a victimelor precedente, spune o scurtă frază, după care călăul său acuză Parlamentul britanic că este responsabil de moartea sa. "Uciderea brutală a lui Alan Henning de către Stat Islamic arată cât de barbari şi respingători sunt teroriştii", a declarat premierul britanic David Cameron, adăugând că gândurile sale merg către soţia şi copiii lucrătorului umanitar.

inregistrarea video care prezintă presupusa execuţie prin decapitare a lui Alan Henning încă nu a fost autentificată.
Alan Henning este al patrulea ostatic occidental decapitat de SI în Siria, după jurnaliştii americani James Foley, pe 19 august, şi Steven Sotloff, pe 2 septembrie, şi lucrătorul umanitar britanic David Haines, pe 13 septembrie.
Un francez, Hervé Gourdel, a fost la rândul său decapitat în Algeria potrivit aceluiaşi scenariu (înregistrare video difuzată pe 24 septembrie) de către jihadişti care fac parte dintr-o grupare afiliată SI.
Alan Henning, un şofer de taxi originar din Manchester, tată a doi adolescenţi, a fost răpit în decembrie anul trecut în timp ce transporta ajutor umanitar pentru o tabără de refugiaţi sirieni.
Peter Kassig, următorul ostatic ameninţat cu uciderea de către islamişti, este un fost membru al armatei americane care a luptat în Irak. În vârstă de 25 sau 26 de ani, el a părăsit armata în 2012, a plecat să se stabilească la Beirut după o căsătorie eşuată şi a înfiinţat o asociaţie umanitară, numită SERA (Special Emergency Response and Assistance).
Statele Unite şi aliaţii săi, între care Marea Britanie, efectuează zilnic raiduri aeriene asupra unor poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic, care a cucerit vaste teritorii în Irak şi în Siria.
"Este un nou exemplu clar al brutalităţii acestei grupări şi tocmai din acest motiv preşedintele a pus în aplicare o strategie pentru a slăbi şi distruge SI", a declarat Lisa Moncao, consiliera preşedintelui american Barack Obama în probleme legate de terorism, precizând că verificări sunt în curs pentru a confirma autenticitatea acestei înregistrări video.  ->   http://www.infobae.com/2014/10/03/1599333-video-asi-decapito-el-estado-islamico-al-taxista-alan-henning

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu