EMAG

EMAG

30.11.2011

si jandarmii...

Jandarmul se află în arest, alături de un poliţist din Ilfov
Un poliţist din Ilfov şi un jandarm din Dâmboviţa au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi favorizare a infractorului. Cei doi, care sunt arestaţi din 4 noiembrie, vor fi judecaţi de Curtea de Apel Bucureşti.

Conform DNA, Sorin Rap, ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov - Brigada Rutieră şi Ştefan Bogdan, subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi ”Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, au cerut şi primit anul trecut de la doi bărbaţi 2.400 de euro pentru a-i angaja ca şi jandarmi.
"În cursul anului 2010, inculpaţii Rap Sorin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Ilfov şi Bogdan Ştefan, subofiţer în cadrul I.J.J. Dâmboviţa, au pretins şi primit de la doi denunţători suma totală de 2.400 de euro pentru a interveni pe lângă persoane abilitate din cadrul Jandarmeriei Române în scopul angajării denunţătorilor în cadrul acestei instituţii. Întreaga sumă a revenit în final inculpatului Rap Sorin în scopul menţionat mai sus. Sprijinul promis consta în aranjarea examenelor teoretic, medical şi psihologic. Cu toate acestea, denunţătorii nu au fost angajaţi în cadrul Jandarmeriei Române însă, cu ocazia efectuării cercetărilor în prezentul dosar penal, inculpaţii au exercitat presiuni asupra denunţătorilor, pentru ca, în contextul în care sunt audiaţi de procurori, să facă declaraţii neconforme cu realitatea şi care să îi absolve pe cei doi inculpaţi de răspunderea penală. Aceste presiuni s-au exercitat prin intermediul inculpatei Calomfir Angela care le-a promis denunţătorilor restituirea banilor daţi cu titlu de mită.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra sumei de 1.200 de euro aparţinând inculpatului Rap Sorin, diferenţa fiind restituită de acesta denunţătorilor.
La data de 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Rap Sorin şi Bogdan Ştefan pe o perioadă de 29 de zile. Faţă de Calomfir Angela, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile(comunicatul nr. 691/VIII/3 din data de 4 noiembrie 2011)", se arată în comunicatul DNA.
Întreaga sumă a revenit în final lui Rap care a promis că le aranjază examenele teoretice, medicale şi psihologice. Cu toate acestea, denunţătorii nu au fost angajaţi în cadrul Jandarmeriei Române.
Mai mult chiar, în timpul anchetei, cei doi angajaţi ai Ministerului de Interne au făcut presiuni asupra bărbaţilor, deveniţi între timp denunţători în cauză, să-şi retragă declaraţiiile pentru ca ei să scape basma curată. Presiunile au fost făcute printr-o prietenă comună, Angela Calomfir, ce va fi şi ea judecată pentru favorizarea infractorului.
Procurorii au pus sechestru pe 1.200 de euro aparţinând lui Rap, diferenţa fiind restituită de acesta denunţătorilor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu