31.12.2011
Programul Principalelor Magazine
By ADMIN at sâmbătă, decembrie 31, 2011
PROGRAMUL MAGAZINELOR DIN TARGOVISTE DE SARBATORI
No comments
NEWSDB vă ajută să vă faceţi cumpărăturile în aceste zile speciale, punându-vă la curent cu programul de funcţionare al celor mai importante supermarketuri din Târgovişte. Toate marile magazine din oraş vor fi închise pe 1 ianuarie, iar pe 31 decembrie şi 2 ianuarie, programul este redus.
Kaufland are program în ziua de 31 decembrie până la ora 17.00, iar pe 1 ianuarie 2012 magazinul este închis. Pentru cea de-a doua zi a anului, Kaufland îşi aşteaptă cumpărătorii între orele 9.00 - 16.00.
La Interex, aveţi în ultima zi a anului o oră în plus pentru cumpărături, magazinul fiind deschis până la 18.00. Pe 1 ianuarie 2012, şi acest supermarket va fi închis. Luni, 2 ianuarie, magazinul va funcţiona între 10.00 - 18.00.
La Lidl, programul este şi mai lung în ultima zi a anului 2011, respectiv între orele 8.00 - 19.00, aşa că şi cei mai întârziaţi dintre târgovişteni au timp să-şi facă ultimele cumpărături. În prima zi a lui 2012, magazinul va fi închis, iar pe 2 ianuarie va funcţiona între orele 9.00 - 17.00.
Magazinele Carrfour din Târgovişte vor fi deschise pe 31 decembrie între orele 8.00 - 18.00. Pe 1 ianuarie sunt închise, iar pe 2 ianuarie vor funcţiona între 14.00 - 22.00.
Supermarketurile Penny vor fi deschise pe 31 decembrie între orele 08.00 - 17.00, iar pe 1 şi 2 ianuarie, magazinele vor fi închise.
Magazinul Mega Image va funcţiona pe 31 decembrie până la ora 19.00, pe 1 ianuarie va fi închis, iar pe 2 ianuarie îşi va primi clienţii între orele 11.00 - 18.00.
Supermarketul Discount din Micro XI va fi închis pe 1 şi 2 ianuarie, iar pe 31 decembrie va funcţiona până la ora 20.00.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu