EMAG

EMAG

23.12.2011

Super amicale

Amicale cu Galatasaray şi Kuban Krasnodar pentru Chindia Târgovişte
Echipa locală de fotbal, Chindia Târgovişte va disputa meciurile de pregătire din această iarnă, în compania unor echipe “apropiate” putem spune. Oficialii clublui au stabilit întâlniri cu Galatasaray şi Kuban Krasnodar. Lotul se va reuni pe 9 ianuarie.

“Echipa se va reuni pe 9 ianuarie. Am făcut şi un program de antrenament pe perioada vacanţei. Va fi o perioadă de acomodare la Târgovişte, după care la munte. După această acomodare, echipa va pleca în Antalya ca şi anul trecut, unde avem deja un meci cu Galatasaray. În funcţie de programul lor, sper să jucăm cu prima echipă. Am vorbit cu Fatih terim de lucrul acesta. Un meci l-am stabilit deja cu echipa lui Dan Petrescu, Kuban. Am încercat să fac un blat cu el ca să sperii adversarii din divizia B, dar nu a vrut. Al doilea meci va fi cu Viitorul Constanţa. După 20 ianuarie, vreau să jucăm numai cu echipe de Divizia A, pentru că e important să ai meciuri cu pregătire cu echipe tari”, a declarat Gică Popescu.
Noi jucători la echipă
“Noi încercăm să aducem anumiţi jucători pe nişte posturi pe care noi credem că suntem mai descoperiţi. Eu m-am ţinut de promisiunea pe care am făcut-o jucătorilor atunci când am pornit la acest proiect. Le-am promis că dacă vom promova în B, toţi cei care vor duce echipa în B, vor avea ocazia să arate dacă sunte în stare să facă faţă acestui proiect. Se va face o evaluare, se va trage o llinie şi prieteneşte, ne vom despărţi. Sigur că ceea ce era valabil cu un antrenor trebuie să o luăm de capăt cu un alt antrenor. Ar trebui ca anumite responsabilităţi să le iau eu, pentru că am cunoştinţele necesare”, a mai spus preşedintele de oniare al Chindiei.
În privinţa noului antrenor, tot Gică Popescu a mai declarat că nu se pune problema unei reveniri a lui Costel Pană şi a ţinut să precizeze că

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu