EMAG

EMAG

26.01.2012

Târgoviște

Primarul Gabriel Boriga s-a aflat printre muncitori
Primarul Gabriel Boriga s-a aflat printre muncitori
Muncitorii de la Direcția de Salubritate din cadrul Primăriei Târgoviște și-au unit forțele cu cei de la EcoSal – societate aflată în subordinea Consiliului Local Târgoviște și au început să înlăture zăpada de pe trotuarele aferente celor mai importante artere rutiere din oraș.

Primarul Gabriel Boriga și cei doi directori nu au stat nici ei în birou și s-au aflat printre oameni, încercând să-i convingă și pe cetățeni să se alăture acestei acțiuni. Este vorba despre proprietarii de magazine și de târgoviștenii care locuiesc la casă.
”Nu avem atât de mulți oameni încât să poată să deszăpezească toate trotuarele din tot orașul. Salubritatea și EcoSal-ul lucrează, dar aș vrea ca și cetățenii să-i ajute pentru ca în 24 de ore orașul să rămână fără zăpadă. De mâine s-au anunțat geruri până pe 6 februarie ceea ce înseamnă că dacă nu vom da zăpada la o parte va îngheța și va fi destul de rău. Sze lucreaqză cu efective complete și vă asigură că până mâine principalele trotuare din Târgoviște vor fi deszăpezite, iar cetățenii vor putea să circule în condiții de siguranță”, a precizat primarul Gabriel Boriga.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu