Urmăriţi AICI, în direct, lansarea primului satelit românesc în spaţiu, pe 13 februarie
Primul satelit românesc, GOLIAT, va fi lansat în spaţiu luni, 13 februarie, cu zborul inaugural al rachetei europene VEGA, din Guyana Franceză. RTV.NET va transmite lansarea, în direct, începând cu ora 11.40.
Fereastra de lansare a rachetei VEGA este între orele 12 - 14 (ora României). VEGA va pleca de la baza europeană din Kourou, Guyana Franceză, pentru a lansa nouă sateliţi pe orbita Pământului. Transmisiunea live va începe la ora 11:40.Încărcătura rachetei constă din doi sateliţi italieni - LARES şi ALMASat-1, ai Agenţiei Spaţiale Italiene, precum şi şapte nanosateliţi, creaţi de universităţi europene: GOLIAT, din partea României, e-St@r (Italia), MaSat-1 (Ungaria), PW-Sat (Polonia), Robusta (Franţa), UniCubeSat GG (Italia) and Xatcobeo (Spania). Principalul scop al misiunii este, însă, inaugurarea sistemului de lansare VEGA, precum şi al rachetei.
Lansarea rachetei VEGA era stabilită, iniţial, pentru data de 9 februarie, însă a fost amânată pentru 13 februarie.
GOLIAT este primul nanosatelit românesc si este dezvoltat de către un consorţiu de cercetare condus de Agenţia Spaţială Română. Nanosatelitul GOLIAT a fost construit la standardele CubeSat, măsoară 100x100x100mm cubi şi cântăreşte 1062 grame. Puterea electrică este medie, de 2W, şi va fi alimentat de pile solare.
La bordul satelitului se află trei experimente ştiinţifice: CICLOP - O cameră de observare a Terrei, Dose-N - Detector de radiaţii nucleare şi SAMIS - Detector de micrometeorizi.



0 comentarii:
Trimiteți un comentariu