EMAG

EMAG

21.02.2012

Zăpada de luna asta fae ca primăvara să fie una „mai răcoroasă”.

Specialiștii de la Weather Services International (WSI) au emis, zilele trecute, o prognoză a vremii pentru următoarele trei luni. Meteorologii spun că, în sud-estul Europei, încălzirea vremii va fi mai lentă, din cauza ninsorilor și a gerului care s-au abătut peste regiune până în a doua jumătate a lunii.
Meteorologii de la WSI au prezentat, zilele trecute, un raport privind prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Potrivit lor, frigul va înceta la sfârșitul acestei luni, urmând ca în martie încălzirea să se facă treptat.
„O excepție fac regiunile din estul şi sud-estul Europei (zona în care se află România, n.r.), unde cantităţile însemnate de zăpadă care au căzut recent vor încetini fenomenul de încălzire”, a spus Todd Crawford, meteorolog șef la WSI.


El a mai precizat că „vom avea parte de o primăvară cu temperaturi peste cele normale în nordul continentului şi temperaturi sub limita normală în sudul continentului. În nord, ne putem aştepta la ploi şi vânt puternic, în timp ce în sud vom avea o vreme mai uscată şi fără vânturi puternice”.
Temperaturi sub cele normale
Țările din sudul Europei vor avea un început de primăvară „mai răcoros”, cu o medie de 5,7 grade Celsius în luna martie. Și în aprilile temperaturile vor fi sub limita normală, media fiind de 12,4 grade Celsius.
Specialiștii WSI mai notează că abia în luna mai se mai încălzește în sud-estul continentului. Media valorilor termice pentru sfârșitul primăverii este de 17 grade Celsius

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu