EMAG

EMAG

29.07.2012

Buletine reţinute la Gura Şuţii

Buletine reţinute la Gura Şuţii

Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Mătăsaru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Gura Şuţii, a intrat în posesia unor cărţi de identitate, aparţinând mai multor cetăţeni din localitate, faptă de natură a împiedica liberul exerciţiu al dreptului de a participa la referendumul din data de 29 iulie.

„În urma activităţilor de verificare şi cercetare, s-a stabilit că numitul J.I i-a solicitat numitului F.T., de 62 de ani, din localitate, actul de identitate, până la terminarea referendumului, oferindu-i în schimb o sumă de bani.
Totodată, suspectul a intrat în posesia mai multor cărţi de identitate, aparţinând unor cetăţeni din comună, toţi cu drept de vot, pe care urma să le restituie în seara zilei de astăzi, 29 iulie a.c, posesorii acestora declarând că li s-a promis suma de 20 de lei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că numitul J.I s-a deplasat împreună cu fiul său J.N., de 35 de ani, la domiciliul acestora, solicitându-le cărţile de identitate, sub pretextul întocmirii unor cereri de acordare de materiale de construcţii pentru repararea locuinţelor.
Cărţile de identitate au fost ridicate şi predate aparţinătorilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de promisiune, oferire sau dare de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu