EMAG

EMAG

15.07.2012

Clădirea în care au fost împuşcaţi SOŢII CEAUŞESCU devine STRATEGICĂ

Unitatea militară de la Târgovişte se modernizează
Unitatea militară de la Târgovişte se modernizează
Consilierii judeţeni din Dâmboviţa au aprobat, miercuri, realizarea unui Centru Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, instituţie ce va funcţiona într-o clădire din fosta unitate militară unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, transmite corespondentul NewsIn.
Investiţia estimată pentru reabilitarea şi dotarea clădirii se ridică la peste 880.000 de euro.
''În cazuri speciale, este nevoie de un astfel de aşezământ, o astfel de clădire, în care toate instituţiile statului cu atribuţii în domeniul militar să se refugieze. E vorba de război, de cutremur şi există o obligaţie prin lege ca, în fiecare judeţ, să existe un astfel de centru. Nu este un buncăr'', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu.
Consilierii au mai hotărât ca pe amplasamentul fostei unităţi militare să se construiască şi un stadion la standarde internaţionale.
Fosta unitate militară de la gară se întinde pe o suprafaţă de 27 de hectare şi este situată la marginea municipiului Târgovişte. Activele acesteia au fost cedate, în 2010, prin Hotărâre de Guvern, Consiliului Judeţean Dâmboviţa. În raportul anexat hotărârii se arată că Ministerul Administraţiei şi Internelor a impus Consiliului Judeţean ca, în termen de doi ani, să asigure şi să amenajeze Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmboviţa.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu