EMAG

EMAG

26.02.2012

Chindia - FCM Târgovişte 6-1

Chindia Târgovişte a surclasat divizionara C FC Municipal Târgovişte, grupare care s-a mutat de doi ani pe stadionul comunal din Şotânga şi care a rămas să reprezinte doar cu numele municipiul reşedinţă de judeţ.

Meciul în sine, jucat pe terenul sintetic de la Izvorani, nu a avut istoric. Trupa lui Flavius Stoican (foto) a punctat de două ori în prima repriză, prin Negoescu şi Dănuţ Enescu, spectacolul continuând după pauză cu încă patru reuşite, Dobre, Anton, Gavrilă şi Poiană.Golul de onoare al FCM-ului a fost înscris de V. Enescu.
Chindia a început cu: Perianu - Pătru, Rădoi, Morariu, Buşu - Petrea, Enescu - Cherchez, Şerban, Băluţă - Negoescu. Au mai jucat: Omuţ, Calu, Mladen, Horvath, Anton, Gavrilă, Poiană, Buşică. De remarcat că sub comanda tehnicienilor Flavius Stoican şi Adrian Bogoi se pregăteşte, începând de sâmbătă, mijlocaşul Dănuţ Enescu (24 ani), fotbalist care a evoluat în turul campionatului la Petrolul, în Liga I. Tot ca un amănunt interesant, Chindia a obţinut sâmbătă cea mai clară victorie din meciurile amicale disputate în această iarnă. Oficialii fac eforturi în aceste zile pentru a parafa amicalul de prezentare a lotului, cu Viitorul Constanţa, pentru vinerea viitoare, pe stadionul Eugen Popescu.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu