EMAG

EMAG

08.07.2012

Românii, înșelați de pușcăriași. Alo,aţi câştigat un autoturism de lux!

Nici măcar gratiile celulelor și programul auster nu sunt în stare să-i potolească pe infractorii din penitenciare. De plictiseală și din dorința de îmbogățire rapidă, ei înșală mii de români prin ”fishing” telefonic.

Metoda practicată de pușcăriași este una simplă, dar care necesită o groază de răbdare și timp liber. Ceea ce în închisori este berechet. Astfel, infractorii condamnați pentru fapte grave, deci cu pedepse mari, fac rost de telefoane mobile și se apucă de sunat la întâmplare.
În momentul în care reușesc să prindă vreun ”fraier” la telefon, îl anunță că ar fi câştigat premii importante în bani sau autoturisme de lux şi îi solicită să depună în diverse conturi sume de bani reprezentând garanţii înainte de ridicarea premiilor.


Procurorii DIICOT fac de câteva săptămâni percheziţii în mai multe închisori din toată țara încercând să-i prindă pe cei 33 de membri ai unei reţele care profită de naivitatea românilor.
Conform Administrației Naționale a Penitenciarelor, zece infractori sunt închişi pentru infracţiuni grave, şi chiar omoruri. Planul era bine pus la punct, escrocii bazându-se pe naivitatea unor persoane.
Cetăţenii erau anunţaţi că au câştigat premii importante în bani sau autoturisme de lux. Cel care suna stătea de vorbă la telefon cu persoana până când aceasta depunea într-un cont sume importante de bani, apoi alţii retrăgeau sumele şi banii ajungeau, în parte, în penitenciare, la autorii acestor escrocherii.
Ei susţineau uneori că sunt reprezentanţi ai unor televiziuni ce organizează concursuri cu premii. Conform declaraţiei organelor de poliţie prejudiciul creat se ridică la cel puţin două miliarde de lei, iar numărul victimelor este de cel puţin o sută.
Cercetările se desfăşoară în prezent în şapte judeţe din ţară, dar acestea cu siguranţă se vor extinde, existând posibilitatea ca numărul membrilor reţelei şi cel al victimelor escrocheriilor să fie cu mult mai mare.
Poliţia atrage atenţia că este vorba despre o infracţiune de înşelăciune. Acţiunea coordonată de procurorii DIICOT se desfăşoară în colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, efectuându-se verificări privind felul în care au ajuns telefoanele mobile în penitenciare şi existenţa unei eventuale complicităţi cu personalul din închisori.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu