EMAG

EMAG

03.12.2012

Tragedie pentru Paula Ungureanu

Paula Ungureanu
Paula Ungureanu
Paula Ungureanu, portarul echipei naţionale de handbal feminin a României, a revenit în ţară după ce tatăl ei, Gheorghe Rădulescu, a murit la Braşov, 67 de ani, răpus de o boală incurabilă. Sportiva s-a despărţit de coechipiere şi a plecat spre Braşov cu o maşină pusă la dispoziţie de Federaţia Română de Handbal, informează gsp.ro.
Naționala pregătită de Gheorghe Tadici debutează în Grupa D de la Europenele din Serbia marți seară, de la ora 21:45, contra Rusiei.România va juca apoi cu Islanda (5 decembrie) şi Muntenegru (7 decembrie). La ultimul meci, poarta ar putea fi apărată de Paul Ungureanu.
"Suntem alături de Paula în acest moment greu prin care trece. Cuvintele sunt de prisos în astfel de situaţii. O ştim un caracter puternic. Ea va decide când va reveni la lot. Poate să fie după trei zile, după cinci. Noi o aşteptăm cu drag, totul depinde numai de ea", a declarat managerul echipei naţionale, Narcisa Lecuşanu.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu