EMAG

EMAG

16.10.2013

Cod galben de ploi şi vijelii în Dâmboviţa



În intervalul menţionat ploile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării Cod galben de ploi şi vânt puternic în aproape jumătate din România. Meteorologii au emis în acestă dimineaţă o avertizare cod galben începând de astăzi, 16 octombrie, ora 14.00 până mâine, 17 octombrie, ora 12.00, pentru 20 de judeţe din vestul, sud-vestul şi sudul României, inclusiv Municipiul Bucureşti. În intervalul menţionat ploile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării. În Crişana, Banat, Oltenia, sud-vestul şi sudul Transilvaniei, iar seara şi noaptea şi în cea mai mare parte a Munteniei vor cădea cantităţi însemnate de apă, care vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, în sudul ţării şi la munte, zone unde va atinge la rafală 50 km/h, iar pe arii restrânse 70 km/h.   În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali trecător precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu